Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a primit  acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a unui judecător de instrucţie din cadrul Judecătoriei Rezina pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii, legată de învinuirea de săvîrşirea unor infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave şi  soldată cu urmări grave (art.307 Cod penal).

Din materialele procurorilor rezultă că, în luna mai 2010, respectivul magistrat a aplicat în mod ilegal prevederile legale cu privire la amnistie şi a redus cu ¼ (adică 3 ani 5 luni şi 4 zile) perioada neexecutată a pedepsei aplicate interlopului Vitalie Proca. De notat că, ultimul fusese condamnat pentru infracţiuni excepţional de grave, comise cu o deosebită cruzime, în prezenţa unui copil minor şi soldate cu decesul a două persoane.

De asemenea, în septembrie 2010, acelaşi judecător de instrucţie l-a elibererat condiţionat de pedeapsa penală, înainte de termen, pe acelaşi condamnat, pe termenul neexecutat de 4 ani, 1 lună şi 18 zile, cu stabilirea obligaţiunilor prevăzute de normele codului de executare.

După eliberarea nefondata a condamnatului Vitalie Proca, în perioada în care urma să-şi ispăşească pedeapsa stabilită de instanţele naţionale, acesta a comis o serie de infracţiuni deosebit de grave pe teritoriul altor state (26 noiembrie 2012 – tentativă de omor pe teritoriul României, fiind condamnat recent definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 21 ani 8 luni închisoare; 20 martie 2012 – tentativă de omor pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii comis asupra cetăţeanului Federaţiei Ruse, Gherman Gorbunţov).

Respectivul proces penal a fost declanşat de procurori ca urmare a actului de autosesizare vizînd presupusele acţiuni ilicite, comise de către respectivul judecător, iar odată eliberat acordul CSM, Procurorul General interimar urmează să pornească în privinţa magistratului vizat urmărirea penală.