Astfel, luni 24 octombrie 2016, începând cu ora 11.00, la Cimitirul de onoare al eroilor români din localitatea Micleușeni, Strășeni, va avea loc o ceremonie de depuneri de flori la mormintele ostașilor români.

Ambasada României în Republica Moldova organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române, sărbătorită, în fiecare an, pe 25 octombrie. În acest context, în zilele de 24 – 26 octombrie, în R. Moldova vor avea loc mai multe evenimente.

De asemenea, marți, 25 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, va avea loc o ceremonie de depuneri de flori la Cimitirul Eroilor din Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă al misiunii diplomatice, ambele manifestări vor cuprinde alocuțiuni ale Ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, atașatului român al apărării, col. Dumitru Neacșu, ale reprezentanților Ministerului Apărării al Republicii Moldova și ale autorităților locale. Un sobor de preoți condus de Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Petru, va oficia un ceremonial religios.

La manifestări vor mai participa Orchestra Prezidențială și militari din structura de garda și protocol a Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

Miercuri, 26 octombrie 2016, începând cu ora 11.00, la Centrul de Cultură și Istorie Militară va avea loc inaugurarea expoziției „Preoții militari în Primul Război Mondial”, activitate organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Centrul de Cultură și Istorie Militară.