În acest an, peste 17 mii de tineri sunt aşteptaţi să se înscrie la studii de licenţă în instituţiile de învăţămînt superior. Numărul este mai mic cu peste trei la sută în comparație cu anul trecut, scrie 24h.MD, cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Astfel, în cadrul ședinței de ieri, Cabinetul de miniștri a aprobat planul de admitere pentru anul de studii 2016-2017.

Potrivit acestuia, pentru studiile de licenţă admiterea se va face la 170 de specialităţi. Peste 11 mii de locuri vor fi acordate cu taxă, iar aproape şase mii vor fi finanţate de la bugetul de stat.

În anul de învăţământ 2016-2017, la studiile superioare de masterat sunt aşteptaţi peste şapte mii de tineri, cu aproape 500 mai puţini decât în 2015.

Pentru studiile de rezidenţiat, statul estimează că vor fi admise 502 persoane, dintre care 472 cu finanţare de la bugetul de stat şi 30 în bază de contract.

Potrivit planului de învâţământ, peste 19 mii de persoane sunt aşteptate să se înscrie la studiile profesionale tehnice. Iar pentru studenţii din străinătate au fost rezervate 325 de locuri.