Republica Moldova și Ucraina vor solicita Uniunii Europene să includă drumurile și podurile lor în Rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T). În așa fel, țările vor beneficia de finanțare din partea BERD și granturi de la UE, informează 24h.MD.

Potrivit comunicatului Serviciului de presă al Ministerului Infrastructurii al Ucrainei, ministerele de resort ale Ucrainei și Moldovei au convenit asupra pregătirii până la 1 octombrie 2016 a unei solicitări comune la adresa Comisiei Europene privind includerea în rețeaua TEN-T a drumurilor și podurilor între ambele țări pentru a beneficia de finanțare din partea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, precum și de granturi din partea Uniunii Europene, semnând un protocol la finalul unei ședințe a grupelor de lucru, susținute la Chișinău.

Din partea ucraineană, documentul a fost semnat de viceministrul Infrastructurii Ucrainei pentru Integrare Europeană, Viktor Dovgani.

Potrivit Protocolului, de asemenea, până la 1 octombrie, Moldova și Ucraina vor opera modificări la Acordul privind comunicația internațională auto din 20 martie 1993, pentru liberalizarea transportului și anularea autorizațiilor de tranzit între cele două țări, vor semna Acordul privind serviciile aeriene între ambele țări pentru liberalizare în condițiile Acordului „Cer deschis” între Moldova și Uniunea Europeană care prevede sporirea numărului de frecvențe pentru transportatorii aerieni ucraineni.

În afară de aceasta, se preconizează semnarea Acordului privind dezvoltarea coridorului internațional de transport Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Caspică în domeniul transportului feroviar, precum atragerea Căii Ferate din Moldova în coridorul de transport și reducerea tarifelor pentru transport.

S-a mai prevăzut susținerea unor manifestări bilaterale în vederea neadmiterii aruncării solurilor la frontiera Ucrainei și Moldovei de pe navele antrenate în procesul de dragare în portul moldovenesc Giurgiulești.