Militarii, dar și angajații din serviciul apărării naționale, securității statului și ordinii publice care activează în regim de alertă pentru protejarea deminitarilor de stat vor primi un spor la salariu de 35 la sută, scrie portalul independent.md.

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.

Documentul se referă la personalul obligat să intervină în regim de alertă, la orice oră de zi sau de noapte, și peste orele normale ale programului pentru asigurarea securității persoanelor beneficiare de protecție de stat.

În prezent angajații Serviciului sunt remunerați cu un salariu mediu de 4.700 de lei. În primii cinci ani de activitate aceștia primesc un salariu de 3.800 de lei.