De Ziua Mondială a Diabetului, zeci de polițiști de frontieră s-au arătat interesați de ce presupune această maladie și au acceptat să înceapă ziua de muncă cu o consultație medicală în acest sens. Toți doritorii au avut posibilitatea să-și determine nivelul de glucoză în sânge, testele cu generarea rezultatelor fiind efectuate de către personalul Secției medicale a Departamentului al Poliției de Frontieră.

Persoanele care au prezentat valori glicemice ridicate au fost îndrumate către medici specializați pentru confirmarea nivelului glicemic, cu stabilirea unor recomandări terapeutice, mai mult li s-au explicat factorii de risc pentru dezvoltarea diabetului și modalitățile de prevenire al acestuia.

Pentru al doilea an consecutiv, Asociația Obștească ”HOMECARE”, în parteneriat cu Caritas Republica Cehă și cu suportul financiar al Agenției Cehe de Dezvoltare, susține Poliția de Frontieră în organizarea consultațiilor medicale, prin oferirea de materiale informative privind Diabetul Zaharat și donarea echipamentului special de măsurare a indicelui glicemic în sânge – glucometre.

14 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Diabetului, zi în care toată atenția se îndreaptă spre sensibilizarea populației despre factorii de risc ai diabetului zaharat, familiarizarea cu măsurile de profilaxie, susținerea pacienților cu diabet zaharat pentru a avea o viață calitativă, transformând diabetul din boală în mod deosebit de viață. Potrivit datelor statistice ale Federației Internaționale a Diabetului, în prezent sunt circa 371 mil. de oameni cu diabet și alte 280 de milioane care au un risc eminent de îmbolnăvire. Medicii subliniază, că diabetul și complicațiile sale pot fi prevenite prin adoptarea unui mod de viață sănătos, prin depistarea precoce a afecțiunii și prin controlul factorilor de risc (obezitatea, patologii endocrine, cardiovasculare, hepatice).