Mai mult de 20 de site-uri au fost blocate în Rusia prin decizie judecătorească din cauza faptului că ofereau pachete turistice în Turcia. Anuntul a fost facut de catre Rospotrebnadzor, instituția care a depus cererea judecatorilor, relatează BBC.

Site-urile au fost blocate pe baza decretului semnat de Vladimir Putin, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, care impune sanctiuni economice împotriva Turciei.

În document se spune, printre altele, că „operatorii de turism și agențiile de voiaj se vor abține de la vânzarea de produse turistice care presupun vizită în Republica Turcia”.