Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor va lansa, la 4 iunie curent, o marcă poștală dedicată comemorării  membrilor echipajului elicopterului SMURD din municipiu Iași, România, căzut în misiune, la 2 iunie 2016, pe teritoriul satului Haragîş, raionul Cantemir, din Republica Moldova

Marca poștală  reprezintă portretele membrilor echipajului pe fundalul unui elicopter SMURD și va fi pusă în circulație de către oficiul poștal  din satul Haragîș. Tirajul mărcii este de 100 mii de exemplare, iar valoarea nominală – de 9,50 lei.

Lansarea timbrului poștal va avea loc cu ocazia inaugurării, în data de 4 iunie, a Complexului-memorial, edificat la locul accidentului aviatic, la inițiativa Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Monumentul simbolizează un omagiu adus celor care intervin pentru salvarea vieților omenești, dând dovadă de curaj, devotament și sacrificiu.

La eveniment vor fi prezenți: Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova, Daniel Ioniță,  Ambasadorul României în RM, Serghei Nastas, directorul general al Întreprinderii de Stat “Poșta Moldovei”, precum și alți invitați.